Sări la conţinut

Consecinţele transparenţei

octombrie 26, 2009

Transparenţa nu naşte oameni interesaţi de lucrurile importante, după cum votul democratic nu determină multă lume să se prezinte la urne şi mai ales, nu determină multă lume să voteze interesându-se de candidatul votat. Transparenţa este un raport ce nu poate funcţiona decât între oameni de nivel foarte apropiat. În majoritatea condiţiilor, ea duce la proaste interpretări. Transparenţa politicii este mai puţin necesară decât cea a economiei, iar transparenţa religiei este şi mai puţin necesară decât cea a politicii, religiile fiind cele mai pasibile de proastă interpretare şi scoatere din context.

Un om, politician sau nu, pus să îşi declare public averile, este des antipatizat de majoritate, dar nu de lista celor mai bogaţi oameni/politicieni este nevoie, ci de o lege corectă, care să aplice măsuri punitive drastice celor ce încearcă să ajungă la putere pe căi ilegitime, celor ce au acumulat fradulos averi, indiferent de cât de mari sau de mici sunt acestea. Altfel, chiar cei cu averi de provenienţă necinstită vor conduce, scoţând în lumina reflectoarelor marionetele lor, cele fără de avere. Se promovează, în general, un tip de transparenţă nocivă, ce creează iluzia unei echităţi datorată faptului că, deşi  în libertate, cei cu consistente averi dubioase par sa nu aibă nici o şansă de a influenţa masele. Nimic mai fals, chiar dacă le este aparent mai greu să facă aceasta şi au nevoie de ”păpuşi”.

Scopul societăţii este, fireşte, cel de a crea oameni capabili de originalitate (înţelegându-se prin originalitate, ceea ce poate fi ea, în speţă, capacitatea de a turna o fărâmă din Etern, într-o nouă formă, nu ceea ce nu poate fi, ceea ce se înţelege des prin originalitate, astăzi) şi iniţiativă (înţelegându-se prin iniţiativă, o decizie luată în urma unui proces de discriminare, având o vastă experienţă în spate, nu un gest reflex, ca urmare a unui impuls macrosocial), dar acest glasnosti reambalat nu poate conduce omul la calităţile numite mai sus, pentru ca el serveşte aproape totul, dar de-a gata, fără pedagogie, când modurile de a absorbi informaţia sunt azi din cele mai denaturate.

Cei care fac apologia societăţii deschise dar se lovesc de nenumărate obstacole, pot a se scălda perpetuu în ideea că aceasta este mult prea evoluată pentru majoritatea oamenilor de azi, dar nu vor face altceva decât să se anuleze, atât timp cât cer transparenţă în şi între toate domeniile, deci pentru majoritate. În realitate, o transparenţă există dintotdeauna, dar în sânul acelor comunităţi (familii, ordine religioase, etc.) în care încrederea este bazată pe o asemănare puternică, ce are drept cauză legătura de rudenie ori de credinţă. Transparenţa modernă este sudarea forţată a crezurilor unor oameni foarte diferiţi. Proclamându-se drept democratică sau liberală, ea devine ipocrită. Pe măsura ce avansează, arată că nici măcar nu poate avea un scop, ci doar un mijloc democratic ori liberal, o scurtă etapă de acest tip. De asemenea, asociindu-şi transparenţa vehiculată intens în ultimele decenii, democraţia şi liberalismul nu pot decât să se infirme.

O problemă actuală apare în faptul că transparenţa pretinsă de la un guvern este mult mai mare decât cea pretinsă de la o companie. Acest fel de a interpreta transparenţa are o traiectorie clară, duce la desfiinţarea statelor prin minimizare şi la crearea unor companii tot mai gigantice, mult mai puternice decat statele, spre deosebire de acestea însă, clădite strict pe interese financiare, fără a se ţine seama de apropierile de ordin biologic sau religios-spiritual.

Transparenţa nu îi poate da cetăţeanului experienţa pe care nu o are, acesta este faptul pe care nu îl înţelege Karl Popper în ”Societatea deschisă şi duşmanii ei”, când îl acuză practic pe Platon că are o poziţie nereceptivă la nou, că ar detesta schimbarea. Fără îndoială, militanţii pentru o societate deschisă sunt revoluţionari. Este o revoluţie a unor celule împotriva Totului, o neînţelegere a simbolismului arhaic al Vălului lui Isis, metaforă ce descrie suprafaţa Lumii, cu gradele ei diferite de transparenţă, în funcţie de gradul de iniţiere a celui care contemplă Lumea. Cel care nu poate pricepe multe, nu trebuie silit sa îşi închipuie şi mai multe.

Este mult mai puţină nevoie de glasnosti, decât de inteligenţă. Mult-discutata străvezime a mediului social creează omului, în general, o stare de lene de a mai cerceta, plăsmuieşte halucinaţia că sistemul este controlabil oricând de către cetăţean şi că cetăţeanul poate dormi liniştit. Cum putem observa, universul nu ne apare translucid; este o colecţie infinită de enigme, fapt care ne solicită permanent inteligenţa. Se înţelege, într-o coabitare armonioasă, sistemul şi cetăţeanul nu trebuie sa fie într-un conflict în care primul să incerce sa îi ascundă celui de-al doilea cât mai mult, pentru a-l provoca să-i încalce legile în goana după informaţie valoroasă (într-adevar, prea puţini şi-ar permite să încalce legile pentru a afla lucruri neesenţiale, căci chiar şi având o obsesie, s-ar gândi de cel puţin două ori înainte). Până să creeze mase tot mai mari de oameni leneşi din punct de vedere mental, dezinteresaţi de mulţimea de statistici sau oameni la polul opus, obsedaţi de presupuse venituri nemeritate ale persoanelor şi instituţiilor cu care au răfuieli personale, societatea deschisă ar trebui înlocuită cu un bun elitism, care să aibă un sistem de recompensare a omului care a urcat pe scara socială şi prin acces la informaţie (informaţiile personale însă, ar trebui să fie inaccesibile oricărei alterităţi, indiferent de locul ocupat în ierarhie), căci astfel şi ascensiunile în ierarhia societăţii vor fi mai meritorii, şantajele şi propaganda mincinoasă fiind parţial preîntâmpinate prin acest tip de sistem. De altfel, pedepsele pentru sustragerea aceleiaşi sume de bani, de exemplu, ar putea creşte progresiv cu poziţia socială a autorului, pentru a fi prevenite inclusiv infracţiunile născute din folosirea abuzivă a informaţiilor la care accesul, prin urcarea pe cursus honorum, a fost câştigat.

Transparenţa, în sensul ei modern, cel cu care se caută obişnuirea individului, presupune o reciprocitate pervertită, ideea de abandonare a intimului, inclusiv de către cetăţeanul de rând, cetăţean care, spre deosebire de conducător, se naşte cu funcţia sa, nu optează pentru ea. Într-un sistem totalitar clasic, te revolţi pentru că eşti urmărit, într-un sistem extrem de transparent nu te mai revolţi, uitând că, fără experienţă, tu pierzi cel mai mult, deoarece nu poţi înţelege tot ceea ce ştii despre cei care conduc (şi nici cât de adevărat este ceea ce ştii), deşi ceea ce află ei este perfect inteligibil şi de un folos mult mai mare. Aceasta duce inevitabil la monitorizarea perfectă a celor de jos. De altfel, nu cred că orice cetăţean va avea vreodata acces, într-o societate oricât de utopică, la înregistrările camerelor video prezente, tot mai des, în spaţiul public.

Valoarea transparenţei devine egală cu zero, lipsită fiind de o putere de decizie a oamenilor, una conştientă şi reală, iar cele mai transparente societăţi de astăzi nu sunt caracterizate nici măcar de referendumuri populare (acestea ar putea fi, însă, o reală consultare a organismului social, doar dacă puterea de vot a anumitor elemente sociale cu competenţe scăzute, ar fi diminuată în raport cu cea a celor mai competente), privitoare la schimbările majore (vezi de ex. cazul Tratatului de la Lisabona, validat in parlament, în aproape toate statele Uniunii Europene). Este în van să ştii câţi bani sunt alocaţi din buget pentru fiecare domeniu, dacă nu poţi face nici o schimbare eficientă sau şi mai grav, dacă eşti asaltat aproape continuu de unica doctrină oficială, pentru ca distribuirea fondurilor să ţi se pară corectă, oricare ar fi priorităţile alese de conducători.

Scrierea de mai sus, într-o formă similară, apare şi în Proiectul Arche.

Reclame

From → Reconquiste

3 comentarii
  1. skillz permalink

    Nu stiu daca ma incadrez la spanzurat sau la tras in tzeapa 😕 -mare dilema.Comentez… dar comentez iar cu „Speechless… :|” deci asta inseamna ca ma abtzin? 😕 :O mai bine spanzurata!( Tzeapa…sange…nu nu nu!!! )

    P.S: Deci, cu riscu’ de a ma repeta…esti bun de redactor.I rest my case. :-B

  2. Foarte buna scurta ta analiza referitoare la consecintele transparentei. Simt o puternica influenta traditionalista, fapt ce nu imi poate starni decat o acceptare si mai mare a concluziilor, avand in vedere legitimitatea principiului de la care porneste demersul. Daca esti de acord, eu iti propun publicare acestei scrieri pe Proiectul Arche. Trimite-mi un mail. Am putea discuta si pe alte tematici. O strangere de randuri intre cei cu idei similare nu poate fi decat salutara.

  3. O placere sa te descopar, pionule 🙂

    Si va fi o si mai mare placere sa te citesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: