Sări la conţinut

Modernizarea spiritualităţii sau îmbătarea cu apa rece a Sâmbetei

septembrie 7, 2009

Copy of new_age_religion_by_vcrimson

PARTEA I

Motto:

”Un indian nu predică, nu converteşte, nu trece oceanul (cum a făcut Swami Vivekananda, cum face Krishnamurti), ca să împartă incesta lui învăţătură. Un indian adevărat (cum a fost Sri Ramakrishna, cum e acum Sri Aurobindo Ghosh) aşteaptă să vii tu la el, când ecuaţia ta karmică te face copt pentru aceasta. (Mircea Eliade – ”Arta de a muri”)

1. Introducere

Sub numele de new-age, reunim convenţional acele tendinţe care, cu toate că de multe ori nu îşi cunosc sursa, îşi propun o reevaluare a religiosului, în conformitate cu modul general de gândire al aşa-ziselor elite ale acestei ere. Acest mod de gândire, îşi lasă cel mai puternic amprenta, viziunea new-ageului fiind una bazată nu pe vechi adevăruri ascunse, aşa cum afirmă uneori, ci pe convenţiile epocii, pe acel trio ”libertate, egalitate, fraternitate”, deşi ceea ce majoritatea oamenilor actuali înţelege prin libertate este situarea în robia instinctelor animale, în frunte cu cel sexual, iar egalitatea este o convenţie care sfidează ierarhiile din Cosmos, în realitate, tocmai fraţii nefiind egali. New-ageul, pornind de la aceste premise şi încercând să decup(l)eze religiile, astfel încât să intre în chenarul paradigmei actuale, raportat la modul de gândire din prezent este o pseudo-revoluţie, fiind o continuare a revoluţiei de la începutul epocii moderne, sau dacă doriţi, o reprofilare a acesteia. Acest curent de gândire ce afişează o pretenţie de a deveni religie mai clară decât cea a democraţiei sau a ateismului, vorbeşte despre o intrare foarte apropiată într-o epocă mondială a păcii, obţinută prin desfiinţarea tuturor identităţilor culturale, naţionale şi religioase, implicit a tuturor căilor spre iluminarea reală, limpezirea Spiritului, cel fără de care axiomele cu care lucrăm sunt false, deoarece el, de la început sau până la urmă, deţine capacitatea de a accepta Adevărul.

2. Echivocitate

Cu straie de împrumut îmbrăcate pe dos, new-ageul a intrat în politică, artă, ştiinţă, prezentându-se ca un melanj kitsch, dubitabilă sinteză a tuturor religiilor de până acum. S-a constatat că marile religii au elemente între care se pot face conexiuni şi probabil şi un punct de pornire comun, dar status quo-ul arată clar că umanitatea nu are azi pregătirea să decidă care religie greşeşte şi unde şi care are Adevărul de partea sa şi în ce domeniu. Cum s-ar spune, nu este înţelept să pui toate ouăle într-un singur coş. Numai cei care nu realizează complexitatea religiilor, pot vorbi de ecumenism. Căci new-ageul se constituie ca o religie de sine stătătoare, un tip de mişcare ecumenist-sincretistă, în veritabil conflict cu toate religiile tradiţionale, atât luate ca atare, cât şi privind numai aspectele lor comune. Lăudându-se mai puţin cu contacte interdimensionale şi extraterestre, cum făceau ”strămoşii”lor, propagatorii actuali ai ”religiei viitorului” tind a-şi întemeia credibilitatea pe o privire extatică şi pe un zâmbet larg, admirabile semne de talent actoricesc, numite dovezi ale iluminării. Copiind zâmbetul lui Buddha, nu devii un Buddha. Astfel, new-agerii operează cu un anumit clişeu de natură publicitară, privitor la modul în care trebuie să arate un maestru spiritual sau un ritual autentic, din perspectiva corectitudinii politice şi nu din punctul de vedere al Infinitului.

O altă bună parte de credibilitate este obţinută prin folosirea cu o condamnabilă lejeritate, a unor noţiuni ca samadhi, kundalini, maya, termeni care sunt interpretaţi reducţionist de orator şi de ascultători, dar care dau aparenţa de stiinţă ezoterică. De altminteri, simptome de reducţionism găsim pretutindeni în logica adepţilor curentului discutat: absenţa urii este denumită iubire, absenţa violenţei externe este considerată pace interioară, stările de transă sunt identificate cu ascensiunea spirituală. Complexitatea oricărei mari religii, depăşind-o cu mult pe cea a new-ageului, se dovedeşte supărătoare pentru acest curent care, fără rezerve, socoteşte ca fiind ”înapoiate” toate acele ritualuri ale căror semnificaţii şi rosturi nu le poate cuprinde şi ale căror aspecte nu corespund modelului pe care îl aplică. Cunoaşterea de Sine, care duce la descoperirea simţului Realităţii prezent in om, se limitează la adepţii new-age la cunoaşterea stărilor sufleteşti şi la o oarecare posibilitate de manipulare pe termen scurt a acestora.

Despre predominanţa exoterismului în rândul religiilor tradiţionale: se poate lesne demonstra că este caracteristică nu trecutului, mai ales nu al celui mai îndepărtat, ci tocmai acestei perioade de secularizare, în care paradigma curentă care a păstrat sfărâmături de morală, a condamnat transcendentul, plasându-l printre superstiţii. Cel care se îndoieşte de acest fapt este invitat să facă o incursiune într-o zonă rămasă încă în acel blamat şi îndepărtat trecut, de pildă, într-un sat de munte în care concepţia modernă a pătruns prea puţin, iar acolo va întâlni ezoterism în fiecare zicală.

3. Amoralitate

New-ageul se pretinde amoral, imposibilitate practică pentru om, fiindcă orice acţiune pe care o va face va fi, în prealabil, etichetată ca bună, iar orice acţiune la care va renunţa va fi etichetată ca rea, în raport cu cea efectuată, cel puţin în momentul îndeplinirii acţiunii. Amoralitatea, situarea dincolo de sistemul de gândire bazat pe bine şi rău, este proprie Divinităţii, nicidecum unui adept. Atât timp cât liberul arbitru complet nu îi aparţine, omul nu poate vorbi de amoralitate în ceea ce îl priveşte, căci trăieşte într-o lume în care unele alegeri conduc chiar la pierderea totală a acelui limitat-liber arbitru avut. ”Şi astfel libertatea voastră, pierzându-şi piedicile, devine ea însăşi piedica unei şi mai mari libertăţi” semnala chiar filosoful şi poetul mistic Khalil Gibran în ”Profetul”. Nu poţi să faci ce vrei şi să ştii ce faci fără să cunoşti, realmente, ce vrei. Deci, pe un drum spiritual nu poate fi vorba de eliberare de datorii sau de revoluţie sexuală, deoarece există alegeri pe moment plăcute, dar cu caracter malign, care te conduc treptat, aproape insezizabil, la celălalt capăt al indistincţiei bine-rău, cel la care alegerea nu mai poate fi făcută, iar acţiunea este rezultanta totală a influenţei mediului înconjurător. Cu alte cuvinte, dacă prin mediu ne referim la factor de influenţă, cel coborât la acest capăt nu mai face parte din mediu.

4. Prozelitism

Religia noii ere dă buzna peste noi, fără să întrebe ce şi cum. Dacă nu eşti partizanul unuia dintre subcurentele ei, este clar, ai o problemă şi trebuie să fii ajutat imediat, căci cu siguranţă eşti într-o mare eroare, iar trecerea umanităţii într-o nouă fază bate la uşă. Nu este nici prima, nici ultima oară, foarte probabil, când un astfel de comportament apare în cadrul unei manifestări religioase. Mai grav este că trăim într-o lume în care mulţi au nevoie de ajutor, dar acesta trebuie să fie real, nu să conducă prin sloganuri moralizatoare demne de reclame socialiste ce sună asemănător cu ”şi tu poţi fi Hristos, chiar acum!” la realizarea omului incapabil de a se apăra de complexitatea pericolelor care îl pandesc. O anumită formă de prozelitism este prezentă la toate religiile, cu cât sunt ele mai recente, cu atât forma fiind mai vizibilă. Dar, new-ageul este dintre cele mai comerciale religii, rivalizând cu unele culte neoprotestante, căci filme de propagandă intitulate documentare, precum ”The Secret” sau ”Zeitgeist”, vând iluzii la pachet cu efecte speciale şi jumătăţi de adevăruri, iar ”maeştrii” ţin cu insistenţă predici şi conferinţe unor mulţimi de oameni ce nu au nici măcar ABC-ul spiritual necesar pentru a percepe acea înţelepciune a tainelor universale, pe care ei ca ”iluminaţi” susţin că o deţin.

Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, spune o vorbă. Aceasta zicală exprimă o necesitate, nicidecum pe cea a unui dispreţ al ”popilor” faţă de ”babele surde”, ci pe aceea de a nu se irosi timp predicând în mod repetat Adevărul (şi bineinţeles, cu atât mai puţin minciuna), celui care s-a dovedit incapabil să îl ”audă”. Pentru cel incapabil de a recepta verbul ce conduce la Adevăr, începutul de salvare nu poate veni decât din experienţa de viaţă, nu de la mesajul unui om, fie el înţelept sau nu. Cei lipsiţi de receptivitate faţă de Adevăr manifestă o receptivitate crescută faţă de minciună, faţă de adevăruri trunchiate. Predica unui new-ager conţine mai mereu cuvinte cu o rezonanţă plăcută, ca ”iubire” şi ”fericire”, dar aproape niciodată cuvinte care să scuture adeptul. Cu ce este superior un astfel de ”maestru”, faţă de un desert plin de zahăr? De câte ori aţi auzit un new-ager vorbind despre moarte?

Plin de denumiri pompoase precum ”Bunăvoinţa Mondială”, ”Iubirea în Acţiune” (unele nu sună la fel de bine, spre exemplu: ”Lucis Trust”) şi altele asemenea, curentul a găsit un mediu propice de dezvoltare într-un areal parţial erodat de minciunile iluminismului şi parţial aflat sub influenţa unui creştinism afundat într-un dogmatism sinucigaş, prea rar aplecat asupra unor figuri proprii ca Grigore de Nazianz, Meister Eckhart sau Pavel A. Florensky. Oricum, un adept-tip al curentului new-age este mai familiarizat cu guruşi cu tonalităţi hipnotice precum Krishnamurti, Osho şi Eckhart Tolle (popularizat şi de către Oprah Winfrey), decât cu cel de la care ultimul şi-a luat numele. O consistentă parte din guruşii care prezintă un discurs duhnind a new-age sunt chiar indieni, ceea ce împreună cu un jargon exotic le conferă aerul unei autenticităţi în materie de spiritualitate orientală. Ei vin în Occident pentru a preda învăţături de tip new-age (şi a se îmbogăţi, cel mai frecvent), vorbind despre reţete de ridicare a calităţii vieţii. Astfel, se mai iveşte o întrebare: de ce nu aplică aceste reţete, în primul rand, în India care, nu este azi nicidecum un pămant al echilibrului? Adevăraţii depozitari ai spiritualităţii indiene rămân adesea în India, după cum Socrate a decis să rămâna in Atena, ei cunoscând necesitatea unui fond comun al maestrului şi al adepţilor, pentru ca învăţătura să nu fie înţeleasă greşit. Doar de la maestru la maestru se poate trece peste diferenţa de fond. Dar pe predicatorii new-age nu îi interesează înţelegerea eronată a discursului lor, eronat si el, căci Adevărul este prea departe de greşeala lor, pentru a fi nimerit din greşeală.

5. A revitaliza sau a relativiza?

Desigur, îndemnuri bune pot fi regăsite la predicatorii curentelor de tip new-age, dar ele ocupă locuri din cele mai nepotrivite în materie de priorităţi, devenind creatoarele unei dezordini care anulează valorile superioare. Majoritatea guruşilor moderni, sfătuitori într-o lume amnezică din punct de vedere spiritual, repetă eroarea fundamentală a unor figuri predecesoare ca teozoafa Helena P. Blavatsky sau antropozoful Rudolf Steiner: inovează pe tărâmul fix al ezoterismului. Empireul este fix, cum l-a descris şi Dante Alighieri, nu îşi schimbă poziţia, nu poate fi mutat, nu te poţi târgui cu Principiul. În materie de ezoterism, nu poate exista inovaţie. Ierarhiile fireşti nu se răstoarnă în Cer, ci doar pe Pământ, în caz de alienare. Dar curentele de tip new-age cu a lor fals-sofie, pretind nu doar o tulburare a ierarhiilor, ci desfiinţarea lor, cerând mutilarea complexităţii Divinului. Trebuie realizat că, ceea ce îşi cere numele de religie a Vărsătorului şi îl râvneşte intens pe cel de religie a viitorului, nu este o resurecţie a adevăratei alchimii, aşa cum pare unora. Este o revenire sub o altă formă, a dorinţei acelor pseudo-alchimişti ce căutau a transforma plumbul material în aurul material. Alergând după fenomene şi punându-le deasupra a orice, foarte mulţi susţinători new-age sunt, de fapt, materialişti superstiţioşi, căutători de paranormal şi nu de spiritual.

PARTEA A II-A

Motto:

”De aceea vedem deja că se schiţează aici, în producţii diverse a căror origine sau inspiraţie contrainiţiatică este indubitabilă, ideea unei organizări care ar fi contrapartea- dar prin aceasta şi contrafacerea- unei concepţii tradiţionale ca aceea a <<Sfântului Imperiu>>, organizare care este necesar să fie expresia contratradiţiei în ordinea socială; din acelasi motiv Antichristul trebuie să apară ca ceva pe care îl putem numi, potrivit limbajului tradiţiei hinduse, un Chakravarti inversat. (René Guénon – ”Domnia cantităţii şi semnele vremurilor”)

1. Confort şi tehnologism

Cu mai multe guri şi cu mai mulţi guruşi, noua religie încă neînchegată, dar nu chiar atât de greu de identificat, ne spune că înălţarea spirituală este în strânsă legătură cu sănătatatea corpului şi ne oferă controversate metode de vindecare, numite totodată şi de elevare spirituală. Totuşi, degradarea corpului spre sfârşitul vieţii este obligatorie, iar condiţii dure, inclusiv de detenţie, nu doar o dată au dus spre spiritualizare puternică, deşi au slăbit corpul. Acestea ne fac să deducem simplu că sănătatea corporală nu poate fi garanţia luminării spirituale, iar concepţiile de acest fel sunt rodul unei mentalităţi cantitativiste. Chiar bunăstarea materială este, în cadrul acestei viziuni distorsionate, considerată un element necesar al evoluţiei spirituale. Guruşi ca Deepak Chopra sau ca Osho, care a fost proprietarul a peste 90 de Rolls-Royceuri, dar şi autor al unui atac biologic cu scopul de a crea un stat cu numele de Rajneeshpuram, propagă ideea de complementaritate a confortului cu drumul spiritual. Ridicându-se cu anumite faţete contra societăţii de consum, new-ageul favorizează totuşi consumul, ba chiar contribuie la suprasaturarea pieţei cu magneţi, cristale, unguente şi alte produse al căror efect este mai mult decât discutabil. Rămâne astfel doar un mesaj ce, nu de puţine ori, este perceput ca o critică a societăţii, la modul general.

Există şi culte new-age ca raelismul sau scientologia, care merg extrem de departe cu interpretarea materialistă a textelor sacre. Incapabile să conceapă Arhetipurile, ele văd în fiecare înger un extraterestru şi în fiecare car de foc o navă spaţială. Autorul acestei critici nu are nicidecum intenţia să pornească din start de la ideea că, într-o scriere sacră, nu poate fi niciunde vorba despre descrierea unor aplicaţii ştiinţifice superioare printr-un limbaj arhaic, dar având o oarecare cunoaştere a simbolismului fiinţelor şi al elementelor, ţine să semnaleze că deseori este vorba de o interpretare reducţionistă, poluată de peisajul tehnologic de azi, a textelor sacre, a căror capacitate de metaforizare este subestimată. Ceea ce nu cunosc raelienii, scientologii şi alţii de acest fel, este faptul că multe din aceste pasaje conţin (până la) patru sensuri: literar, alegoric, moral şi anagogic sau supra-sens.

2. Panteism

Un punct comun al tuturor new-ageismelor este panteismul, despre care scepticul satirist american Ambrose Bierse spunea în ”Dicţionarul diavolului”, poate fără să intuiască importanţa deosebire de nuanţă, că reprezintă ”doctrina că totul este Dumnezeu, spre deosebire de doctrina că Dumnezeu este totul.” Panteismul nu conferă un plus de răspândire Divinului când îl numeşte una cu fiecare parte din univers. Acest fapt, în mediile lor ezoterice, dar atât de accesibile căutătorilor oneşti, este afirmat de toate marile religii, fiind logic conţinut în omniprezenţa Divinităţii. Contestând însă o plasare a Divinului în afara naturii, panteismul nu se sfieşte să propună limitarea Infinitului. Deci, compatibil cu doctrina existenţialismului, mai degrabă, deoarece exclude implicit Esenţa transcendentă particulei de materie, panteismul eşuează tocmai atunci când încearcă să pară metafizic, el izvorând din neînţelegerea a ceea ce este exact Ideea şi naufragiind într-un cult al materiei, ignorant al Realităţii a cărei manifestare este aceasta. Aşadar, se cască o prăpastie imensă între panteism si panenteism, concepţia ce prezintă natura ca existentă în interiorul Divinului, care o depaşeşte, fiindu-i Sursă si Legiuitor. Panteiştii tind să facă si alte două enorme confuzii. Ei consideră că, având la bază aceeaşi substanţă, individualităţile naturii sunt egale între ele. Însă, Infinitul este Infinit tocmai pentru că este inegal cu sine însuşi. Plecând de la confuzia pomenită mai sus, new-agerii păşesc într-o altă eroare, socotind că omul, cu forma sa materială, poate ajunge Dumnezeu. Dar finitudinile, extensii ale Infinitului în cadrul Său, nu se pot extinde la Infinit. Oricât ai număra nu poţi atinge Infinitul. Doar Infinitul se poate extinde până la finit, căci El l-a emanat pe acesta, nu viceversa.

3. Clipe şi senzitivitate

Un deziderat frecvent al new-ageului este trăirea prezentului. Oameni a căror interpretare la ”trăieşte clipa!”, în original: ”Carpe diem quam minimum credula postero” = Culege ziua de azi, crezând pe cât putin posibil în viitorHoratius, ”Carmina I, XI”, stă în vecinătatea unui plaisirism iresponsabil, dornic de perpetuarea unei stări vegetative sau de o diversă stimulare a simţurilor, pretind tot mai multă influenţă. Mintea nestapanită oscilează între trecut şi viitor, ratând prezentul. Aceasta o ştiu şi o spun cui are urechi pentru ei şi mai ales dorinţa de spiritualitate şi nu de delectare precipitată, toţi maeştrii religiilor şi filosofiilor marcate de o anume autenticitate. Dar în literatura/cinematografia noii ere nu întâlnim o afirmaţie care practic, să comunice că este vorba despre mai mult decât a te concentra asupra prezentului, precum cea din ”Hagakure”, scriere aparţinând samuraiului Yamamoto Tsunetomo: ”De aceea, este important ca fiecare generaţie să dea ce este mai bun in ea. Oamenii ataşaţi de trecut nu înţeleg această lecţie importantă. Ei trăiesc cu gândul la generaţiile anterioare, uitând de prezent. Pe de altă parte, cei care nu se raportează decât la prezent, uitând de lecţiile trecutului sau dispreţuindu-le, se dovedesc superficiali. Câtă istorie cunosc susţinătorii new-age? Se pare că nu prea multă, de vreme ce bagajul lor de cunoştiinţe din domeniu conţine fărâmituri oficiale regurgitate (new-agerii uitând că istoria o scriu invingătorii, preponderent şi că diavolul, precum spune proverbul, stă în detalii), iar dintre lecturile lor lipsesc frecvent faimoasele scrieri ce îi au ca autori pe Sun Tzu şi Niccolò Machiavelli, cărţi care le-ar putea furniza o idee despre metodele şi scopurile unei manipulări. A trăi în prezent cu adevărat înseamnă a conştientiza toate firele care conduc în acest punct, nicidecum a opta pentru o concentrare pe desfătarea senzorială. A cenzura fantezia (viitorul absent din prezent) şi nostalgia (trecutul absent din prezent) este datoria conştiinţei, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să privim trecutul ce se manifestă în prezent, precum şi viitorul ce se întrevede în apele actualităţii. Infinitul se desfăşoară în eternitate, nu în clipă, iar aceasta din urmă este exploatată la potenţial maxim doar când este folosită ca poartă către prima.

4. Răstălmacire a religiilor tradiţionale

Afişând dispreţ faţă de multe interdicţii de ordin exoteric prezente în religiile tradiţionale, acest veritabil new-cage care se proclamă deschis la minte şi ofertant de libertate se dovedeşte indărătnic, refuzând să admită faptul aproape evident că, pentru cel aflat la începutul unui drum spiritual, rigoarea joacă un mare rol pozitiv. De cele mai multe ori, nu doar guruşii dar şi adepţii, deşi perorează continuu despre anihilarea egoului, se poziţionează mai presus decât oricare partizan al unei religii tradiţionale şi privesc religia new-age, fără a căuta onest argumente pro şi contra, ca fiind următorul stadiu spiritual al umanităţii. Supralicitând continuu efectele nefaste ale cruciadelor, dar nescoţând o vorba despre cei ucişi de Revoluţia franceza, oarecum simpaticul nostru subiect nu pare să fie o nouă formă de atingere a spiritualităţii, ci o noua formă de despiritualizare, de data aceasta bazată pe un strat de aparentă sagacitate. În timp ce ademenitoarea eră nouă cultivă sentimentalismul prin apeluri nesfârşite la toleranţă şi entuziasm, adevăratul ezoterism, fie el hindus, iudaic, islamic, creştin sau de alt fel, indiferent că cere adeptului să aibă o atitudine de respect, compasiune sau iubire faţă de aproape, este predominant intelectual-contemplativ, nu optimist, ci realist, având ca scop Adevărul. Precum acei adepţi ancoraţi în exoterismul religiilor pe care le critică, dar cu ale căror termeni operează, partizanii new-age nu pot vedea tot răul care merge spre bine, în cele din urmă, cu toată exuberanţa pe care o afişează des ca pe o obligaţie religioasă. Este posibil ca, o dată ieşiţi din vechiul lor cerc, aceşti partizani să nu observe chiar necesitatea unei caricaturi a religiei, care captează indivizii nepregătiţi pentru spiritualitate şi le livrează o minciună, mai apropiată însă de Adevăr decât ateismul, dându-le o şansă mai mare de a găsi până la urmă, un drum care duce la o realizare spirituală şi ţinându-i departe, până la momentul potrivit, departe de cei ce lucrează cu adevărat în vederea purificării lor.

Mulţi predicatori de tip new-age vorbesc despre o desfiinţare a relaţiei maestru-discipol, deşi aceasta este practic un fapt imposibil. Într-o eră a comunicării de la mare distanţă însă, orice guru poate proclama că nu este un guru. Relaţia maestru-elev nu mai este percepută conştient din cauza distanţei care se instalează. La prima vedere, faptul că elevul se poate desprinde foarte uşor de maestru sau poate avea mai multi maeştri concomitent, este un lucru bun. Dar dacă elevul este elev, nicidecum maestru, de câte alegeri bune este el capabil? Dacă stăm să ne gândim, alegându-şi un maestru, un elev are o posibilitate mai mică de a greşi, decât dacă îşi alege cinci, în acelaşi timp. Într-o tradiţională legătură maestru-elev, ce presupune o formă de convieţuire, elevul are ocazia de a-şi cunoaşte mult mai bine îndrumătorul, decât vizionându-i şi audiindu-i conferinţele. În concluzie, acei mentori de la depărtare, care predică desfiinţarea ”bătrânei” relaţii maestru-discipol, premeditat sau din spirit de imitaţie, răspândesc o atitudine superficială, cu şanse enorm de mici de a da roade. Fireşte, un ataşament cu o doză crescută de subiectivism este o altă piedică a realizării spirituale, dar acest ataşament nu este o consecinţă probabilă doar in cazul unei convieţuiri a elevului cu maestrul, ci poate apărea şi la elevul implicat într-o pretinsă non-relaţie cu maestrul sau maeştrii.

Numai ”confruntându-se” direct cu mentorul său, elevul poate ajunge la stadiul de maestru. Realitatea este că, majoritatea celor care se intitulează căutători de spiritualitate pleacă la drum, dar nu renunţă la atât de răspândita lene mentală care intoxică societatea actuală, precum şi la mândria de a se putea numi autodidacţi. Lipsa de seriozitate cu care tratează subiectul îi face pe mulţi proclamaţi doritori de ascensiune spirituală să plece cu ideea că, nu este nevoie să se îndeparteze prea mult de mediul iniţial. Un alt semn frecvent de influenţă a superficialităţii societăţii de azi asupra celor care aspiră la titlul de căutători spirituali este predominanţa utilizării de materiale de tip film sau audiobook, în dauna cărţilor, mult mai potrivite unui neofit, căci cel care nu este pregătit să analizeze lucid prezenţa reală a maestrului, nu îşi poate menţine obiectivitatea nici în prezenţa lui virtuală. Pentru paşii de dinaintea stabilirii unei legături autentice cu un maestru, paşi care, orice s-ar crede, nu se pot face în viteză, mult mai potrivită este lectura, anevoioasă într-adevăr, dar prezentând mult mai puţine elemente care să distragă interesatul de la mesaj, faţă de film sau de audiobook.

5. Către distopie

Aldous Huxley, ale cărui idei filosofice, ca ale multor scriitori moderni, conţin şi elemente new-age, precum ideea de uşurinţă a dobândirii unei revelaţii prin folosirea unei substanţe psihedelice, ar trebui citit mai bine de adepţii neo-guruşilor (ar trebui citit, în general). Căci, cercetând scrierea distopică ”Minunata lume nouă”, adepţii (şi propagatorii inconştienti) ar putea sesiza cum fals-sofia ce poartă numele de new-age, prin oamenii pe care îi formează, se potriveşte excelent pregătirii drumului spre o societate-capcană, un totalitarism mătăsos , iar instalarea acesteia ar putea fi una ce se va vrea, în materie de modus operandi, uitată sau scuzată foarte rapid. Susţintăori (mai ales influenţi) se vor găsi chiar şi atunci, ca întotdeauna, după cum Yoko Ono Lennon a afirmat ca mesajul mai mult decât intrigant, inscripţionat pe cel mai enigmatic monument modern din S.U.A., Georgia Guidestones, al cărui sponsor rămâne necunoscut şi astăzi după 30 de ani, reprezintă ”un strigăt mişcător către gândirea raţională.

Reclame

From → Reconquiste

2 comentarii
  1. Arsène Holmes permalink

    Kali Yuga Intifada!

  2. Evul Mediu, vine cu ceea ce numim, umanism. Pleaca de la concluzia antica „…hai sa cautam un zeu” in jos catre om. Si culmineaza in omul automom subiect de divertisment la Tutea. New age-ul pleaca de la impasul medievalilor,(zeul in om ) inspre jos, adica de la umanism la la new age, cum s-ar zice zeul in societatea „zeilor”. Fer. Augustin ne povesteste despre civitas celestis adic imparatia cerurilor si de civitas terreni sive diaboli, altfel spus cetatea lumeasca sau cetatea diavolilor. Acestea doua, confundandu-se. Well, well, well… If it isn’t for Old Lue… Sau Lucica cum i se mai spune pe acilea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: